Nimeni nu se aștepta la asta. Ce s-a întâmplat cu IQOS pe piața din Statele Unite
IQOS a obținut o victorie importantă pe piața din Statele Unite. Philip Morris International, compania care produce dispozitivele, a primit dreptul de a le vinde pe piața americană, potrivit unui comunicat publicat chiar pe site-ul FDA (n.r. Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite).
Practic, agenția de reglementare americană a dat companiei dreptul de a vinde pe piața americană dispozitivele IQOS alături de rezervele de tutun HEETS. Philip Morris International a mai depus și o cerere pentru promovarea IQOS ca dispozitiv mai puțin dăunător decât țigările, care urmează să fie analizată de FDA în perioada imediat următoare.
În iunie, anul trecut, Philip Morris International a efectuat un studiu controlat (ERS), derulat pe parcursul a șase luni în mai multe centre din Statele Unite. ERS a evaluat un set de opt criterii primare și mai multe criterii secundare de risc clinic, selectate pe baza legăturii lor cu bolile asociate cu fumatul. Studiul a fost conceput astfel încât să abordeze aspecte-cheie legate de trecerea de la țigară la IQOS, iar rezultatele monitorizării a două grupuri (fumători de IQOS și fumători de țigări clasice) au arătat modificări favorabile ale criteriilor secundare de risc clinic. Ulterior, PMI a depus rezultatele ERS la FDA, completând, astfel, dovezile care existau deja în sprijinul cererii de a autoriza comercializarea IQOS pe piața americană.
Rezultatele principale ale acestui studiu au fost prezentate până acum și într-o serie de conferințe precum cel de-al 18-lea Simpozion Internațional de Ateroscleroză, din Toronto, Canada, în cadrul primului Summit Științific privind reducerea efectelor nocive ale tutunului: produse noi, cercetare și politici, precum și la Forumul global privind nicotina, care a avut loc în Varșovia, Polonia.
Ce crede CEO-ul Philip Morris International
Comentând anunțul oficial al FDA, Andre Calantzopoulos, CEO al Philip Morris International, a spus: „Decizia FDA de a permite vânzarea IQOS în Statele Unite ale Americii e un pas înainte pentru aproximativ 40 de milioane de americani care fumează. Unii vor renunța la fumat, alții nu. Pentru aceștia din urmă, IQOS oferă o alternativă fără fum în locul țigărilor obișnuite. În doar doi ani, 7,3 milioane de oameni din întreaga lume au renunțat la fumat și utilizează IQOS, iar decizia FDA le oferă această posibilitate și fumătorilor adulți americani.”