Nu degeaba e comparată cu Diana! Reacţia lui Kate Middleton când şi-a revăzut doi profesori după 24 de ani

4 februarie 2020 22:02   Internațional
Ultima actualizare:

Kate Middleton a fost numită de multe ori a doua Diana, şi pe bună dreptate. O fire caldă, fără aere de divă, ducesa de Cambridge a ştiut mereu să îi apropie de ea pe oamenii din jur prin gesturi simple şi emoţionante, aşa cum făcea mama lui William. Reacţia avută de Kate la un eveniment marţi, 4 februarie, din Ţara Galilor a dovedit din nou că este şi ea demnă de porecla "Prinţesa Inimilor", cea pe care o primise Diana.

Kate Middleton a participat, alături de Prinţul William, la un eveniment în sudul Ţării Galilor, unde au vizitat un centru de salvamari, o şcoală şi o uzină în Portul Talbot. Fără reţineri, ducesa a vorbit cu părinţii celor mici, dar şi cu elevii, a râs şi a probat echipament de protecţie în uzină, însă a avut parte şi de o surpriză care a emoţionat-o vizibil. 

Din mulţimea adunată în faţa unei gelaterii, Kate a recunoscut doi foşti profesori din generală, Kevin Allford şi Denise Evans-Allford, care au predat la St. Andrew's, conform dailymail.co.uk. Cei doi au vorbit mai întâi cu echipa de pază, iar apoi s-au apropiat timid de Kate. La vederea lor, ducesa a zâmbit larg, a exclamat "Ce lume mică" şi a vorbit cu ei minute bune. Kevin Allford, care preda sport, franceză şi germană, a povestit că nu au mai văzut-o pe Kate de 24 de ani, dar că de pe atunci, ducesa era o "persoană minuntă".

Dovadă că nu s-a schimbat a fost şi reuniunea lor, o reuniune frumoasă, aşa cum se vede din zâmbetul larg pe care îl afişează Kate în fotografiile în care apare vorbind cu cei doi. "Vreau să îmi învăţ copiii ce mi-aţi insuflat voi şi ceilalţi profesori de la St. Andrew's mie", a spus ducesa. 

Kate şi William au părut a fi într-o dispoziţie foarte bună toată ziua şi au făcut glume în timp ce au gustat îngheţată şi au stat de vorbă cu părinţii de la o şcoală din zonă. Ducesa s-a jucat cu cei mici şi a primit cadouri de la elevii de generală. Nu a ratat nici baia de mulţime şi a vorbit cu diverşi admiratori, printre care şi un bărbat în scaun cu rotile. 

Mai multe