O fetiță de doar opt ani a fost diagnosticată cu cancer la sân

8 octombrie 2017 17:27   Internațional
Ultima actualizare:

La vârsta de doar opt ani, Chrissy Turner a devenit cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer la sân. Acest lucru se întâmpla în urmă cu doi ani. Acum, ea are zece ani și este fericita supraviețuitoare a cumplitei boli.

În urmă cu doi ani, părinții au observat că fetița lor prezenta un nodul în partea dreaptă a pieptului, precizează Daily Mail. Părinții micuței s-au temut pentru viața fiicei lor, mai ales că amândoi sunt supraviețuitori ai cancerului, așa că au dus-o pe Chrissy la mai mulți medici pentru investigații amănunțăte.

Chrissy, care este originară din Utah (Statele Unite), nu era nici măcar suficient de dezvoltată pentru a purta sutien atunci când doctorii au supus-o unei masectomii, o operație de îndepărtare a țesutului mamar afectat.

 Din fericire, timp de doi ani, fetița a fost puternică și a reușit să învingă cumplita boală, chiar dacă a cunoscut de la o vârstă prea fragedă ce înseamnă îndepărtarea unui sân.

„După ce am trecut prin atâtea, suntem fericiți că se simte bine. Boala nu a încetinit-o deloc, este la fel de energică. Am avut experiențe la limită cu cancerul. Ne-a unit și ne-a făcut să fim atenți la orice simptome”, a mărturisit mama micuței.

De acum înainte, Chrissy așteaptă să fie supusă unei intervenții de reconstrucție mamară, dar această etapă va veni abia atunci când va fi la pubertate și va începe să se dezvolte.

Mai multe