O fetiţă româncă în vârstă de patru ani a murit de foame în Belgia

21 august 2012 7:19   Internațional
Ultima actualizare:

Copila suferea de tumori canceroase şi a ajuns la spital în urma unui apel al părinţilor, ce şi-au dat seama că este inconştientă.

În urma autopsiei însă, s-a stabilit că micuţa nu a murit din cauza bolii, ci a inaniţiei şi a deshidratării, ea fiind într-o stare deplorabilă atunci când a ajuns la spital, scrie rtv.net.

Îngroziţi de cât ce stabă era copila, medicii au anunţat poliţia, iar părinţii ei, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, a fost arestaţi.

"Dar nu era vorba despre tumori canceroase, iar legistul susţine clar că această boală nu este cauza decesului", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, Jean-Marc Meilleur.

Tatăl fetiţei le-a declarat oamenilor legii că nu el se ocupa de hrănirea copilului, iar mama acesteia a susţinut că a avut grijă de ea, dar că vomita tot ce mânca.

Părinţii fetei mai au un copil de 2 ani ce a fost acum preluat de autorităţi.

Ei riscă până la 15 ani de închisoare pentru privarea voluntară a unui minor de îngrijiri şi hrană.

Mai multe