O italiancă a ajuns la spital cu un cuţit înfipt în gât
Un incident grav a fost reclamat miercuri, în localitatea Frătăuţii Noi, judeţul Suceava. Două femei din localitate, cumnate, cu vârste între 30 şi 40 de ani, s-au luat la ceartă, în jurul orei 13.00. Una dintre ele a atacat-o cu cuţitul pe cealaltă şi a înjunghiat-o de mai multe ori, până când lama cuţitului s-a rupt şi a rămas înfiptă în zona gâtului victimei, scrie adevarul.ro.
Victima este italiancă şi este mama a doi copii mici şi este însărcinată. A venit din Italia la concubinul ei, Marcel Ştefan Pleşca. Cumnata ei, în stare avansată de ebrietate, a atacat-o cu cuţitul. Italianca era în stare foarte gravă şi a fost preluată de medicii de la SMURD pentru a fi transportată cu un elicopter la Iaşi. Agresoarea este acuzată de tentativă de omor şi a fost ridicată de poliţişti pentru audieri.