O italiancă l-a văzut dezbrăcat pe un şofer român şi i-a anunţat pe poliţişti. Ce a pățit bărbatul

18 noiembrie 2020 20:43   Internațional
Ultima actualizare:

Poveste incredibilă în Italia! Un şofer român de TIR, de 58 de ani, se afla astă-vară în regiunea Merche, pe malul Mării Adriatice.

Întrucât era o zi caniculară, conducătorul auto şi-a lăsat camionul într-o parcare şi a intrat în valuri, ca să se răcorească. La întoarcerea în parcare, el şi-a schimbat hainele ude şi a urcat la volanul TIR-ului, ca să-şi continue dumul. Numai că o femeie îl văzuse dezbrăcat lângă vehicul şi anunţase imediat poliţia. Potrivit publicaţiei “Corriere Adriatico”, italianca a recunoscut că nu-l cunoaşte pe bărbat şi că acesta nu o observase. Românul a explicat de ce nu avea pantaloni, dar poliţiştii i-au întocmit dosar penal. Au urmat mai multe audieri, iar procurorul a trimis dosarul în instanţă, sub acuzaţia de acte obscene în public. „Clientul meu a fost văzut dezbrăcat, dar tocmai se întorsese de la mare şi se schimba. Actul obscen în public nu mai constituie o infracţiune penală, cu excepţia situaţiei când e comis în prezenţa minorilor. Am cerut să fie achitat”, a declarat avocatul românului, Olindo Dionisi. Magistraţii Tribunalului din Pesaro au admis cererea şi au decis că românul este nevinovat.

Mai multe