O mama denaturată s-a dezlănțuit pe propriul copil. Ce motiv a avut femeia furioasă VIDEO

20 aprilie 2015 11:45   Internațional
Ultima actualizare:

O femeie din Rusia este anchetată de autorități, după ce pe Internet a apărut o filmare în care aceasta devine agresivă cu propriul copil.

Victoria Samoilov, în vârstă de 32 de ani, din Rusia, a fost surprinsă făcând un gest reprobabil față de propriul copil, iar acum a dat de bubluc, informează metro.co.uk. Filmarea cu pricina, realizată chiar de soțul ei, Vyacheslav, a ajuns în mâinile poliției, care a demarat o investigație.

Femeia și soțul ei se plimbau prin parc, alături de fetița lor de numai un an și jumătate, în orașul Noginsk, în momentul în care au început să discute în contradictoriu. "I-am văzut certându-se, iar mama a azvârlit copilul pe jos și a făcut un gest ca și cum ar fi călcat pe capul lui", a povestit Ludmila Ignatyeva, în vârstă de 43 de ani, care a fost martoră la toată scena. "Apoi, bărbatul a fugit într-o parte, iar soția lui furioasă în direcția opusă. Copilul a fost lăsat în urmă", a mai spus ea.

Micuța a fost salvată de trecători și a ajuns la spital, unde i s-a făcut un control amănunțit. Din fericire pentru ea, nu a suferit nici o rană gravă în timpul scandalului dintre părinți. După ce filmarea a fost publicată online, poliția și serviciile sociale au început o investigație.

Vezi aici filmarea cu mama furioasă, care mimează că își omoară copilul

Mai multe