O prostituată româncă a fost găsită moartă într-un garaj

28 mai 2011 6:01   Internațional
Ultima actualizare:

O prostituată ghaneză a condus astăzi forţele de ordine într-un „garaj al ororilor” din Cinisello Balsamo (perferia nord a oraşului Milano), informează mai multe surse locale. În garaj se afla cadavrul unei românce în vârstă de 23 de ani. Asupra vârstei şi identităţii însă planează dubii, ne-au informat surse apropiate echipei de investigaţii.

Potrivit primelor reconstituiri ale carabinierilor, proprietarul garajului, Antonio Giordano (44 de ani) primea des prostituate acolo. Garajul era amenajat cu un pat, televizor, cameră de luat vederi, precum şi un videoplayer cu multe casete porno. 

Garaj amenajat pentru prostituate

Prostituata africană s-a prezentat zilele trecute în cazarma carabinierilor din localitate şi a explicat că în respectivul garaj era ceva suspect. Fusese acolo pentru o prestaţie sexuală, dar s-a speriat şi a fugit imediat.

Deşi carabinierii nu au făcut public conţinut declaraţiilor femeii, este posibil ca aceasta să fi văzut corpul româncei. Giordano, tată a doi copii, separat de soţie, a încercat să o prindă pe africancă după ce aceasta a fugit, dar nu a reuşit. Mai mult, a urmărit-o cu maşina pentru a trece peste ea, dar tânăra a reuşit să scape.

În mod inexplicabil, astăzi carabinierii au găsit cadavrul româncei în garajul indicat de africancă. Dubiile vin din faptul că ea fugise din respectivul garaj de câteva zile, iar italianul avea tot timpul să scape de cadavru.

AFLĂ AICI ÎN CE STADIU A FOST GĂSIT CORPUL PROSTITUATEI

Mai multe