O reclamă la gumă de mestecat îi face pe toți să plângă! Tu îi reziști?
Te-ai așteptat vreodată să lăcrimezi privind o reclamă la televizor? Dar o reclamă la gumă de mestecat? Anunțul publicitar al unei astfel de companii din străinătate a reușit să impresioneze câteva milioane de oameni printr-o poveste bine gândită care a reușit să le stoarcă chiar și câteva lacrimi.
Videoclipul a devenit viral în foarte scurt timp, reușind să adune peste 3.000.000 de vizualizări pe o rețea socială. „Este una dintre cele mai bune reclame pe le-am văzut vreodată”, a comentat un utilizator. Se pare că imaginile au reușit să îi impresioneze profund pe cei care le-au privit, mulți dintre ei ajungând chiar să plângă la finalul videoclipului.
Privește imaginile emoționante
Reclama spune povestea unor tineri care ajung să se îndrăgostească după ce împart un pachet de gume de mestecat. Imaginile urmăresc îndeaproape evoluția relației, care ajunge în punctul culminant la finalul videoclipului, când el o cere în căsătorie într-un mod inedit. Acesta organizează un fel de galerie cu „tablouri” desenate pe ambalaje de la gumă și îi cere iubitei mâna în acest decor. Emoționată profund, aceasta acceptă să își petreacă restul vieții cu el.
Videoclipul a fost publicat la 7 octombrie, cu descrierea „O fată. Un băiat. O gumă. Privește cum se desfășoară povestea lor de dragoste”, și a reușit să strângă peste 16.000 de aprecieri pe Youtube.