O româncă a murit după ce a fost lovită de tren în nordul Italiei

10 noiembrie 2012 14:41   Internațional
Ultima actualizare:

O româncă în vârstă de 44 de ani a murit vineri după ce a fost lovită de tren, în nordul Italiei, în apropierea localităţii Pontecurone, în regiunea Piemonte (nord).

Femeia de 44 de ani, care locuia în apropiere, încerca să traverseze calea ferată, dar nu s-a asigurat şi a fost lovită de un tren. Cadavrul româncei a fost identificat oficial de autorităţile italiene sâmbătă dimineaţă.

Traficul feroviar pe linia Voghera-Tortona a fost blocat din cauza accidentului.Autorităţile italiene au declanşat o anchetă pentru a stabili circumstanţele exacte ale accidentului.

Mai multe