O româncă a murit pe loc într-un accident în Italia. Iubitul a găsit mașina făcută praf

13 decembrie 2019 11:13   Internațional
Ultima actualizare:

Mihaela Carmen Bătăiosu, o româncă stabilită în Italia, care ar fi împlinit 43 de ani peste numai o lună, și-a găsit sfârșitul pe o stradă din țara adoptivă, în drum spre locul de muncă.

Femeia originară din Craiova a sfârșit la volanul bolidului său, pe centura de sud a orașului Bergamo, miercuri seară, 11 decembrie. BMW-ul româncei și o altă mașină s-au ciocnit frontal, sub podul de pe via Pradona, anunță Observator. În urma impactului, Mihaela Carmen Bătăiosu, care lucra la Aeroportul Orio al Serio, a murit pe loc.

Celălalt şofer, un italian de 40 de ani, rezident în Urgnano, a fost grav rănit fiind transportat la spitalul Papa Giovanni din Bergamo.

Alarmat de faptul că nu primea niciun semn de la iubita sa, Florin, partenerul de viață al victimei, a plecat în căutarea ei. A urmat același drum pe care femeia mergea la serviciu și a trăit marele șoc al vieții sale când a zărit mașina făcută praf.

Mai multe