O tânără însărcinată a fost izbită de tren, în timp ce făcea poze pe calea ferată

15 martie 2017 21:45   Internațional
Ultima actualizare:

O tânără însărcinată a fost lovită și ucisă de un tren în timp ce făcea niște poze pe calea ferată. Fredzania Thompson, în vârstă de 19 ani, se fotografia pe calea ferată și avea de gând să arate pozele unei agenții pentru a începe o carieră de model.

 În ultima poză capturată, înainte ca aceasta sa fie izbită puternic de tren, radia fericire și de poftă de viață, purtând un costum negru și tocuri înalte, ținută cu care voia să impresioneze câțiva impresari. Familia tinerei spune că aceasta voia să se lanseze în lumea modelingului.

Logodnicul tinerei, Darnell Chatman, a declarat, tulburat fiind, că în urmă cu două săptămâni a fost sunat de Fredzania și printre lacrimile de bucurie a reușit să-i spună că este insărcinată. ”Vei fi tată”, au fost cuvintele care i-au inmuiat picioarele lui Darnell la acel moment, potrivit The Mirror.

Se pare că tânăra însărcinată se afla între două linii de cale ferată, aparținând BNSF și Union Pacific. Martorii susțin că aceasta a văzut că se îndrepta spre ea un tren pe șinele BNSF, dar că nu a văzut că de pe Union Pacific se îndrepta altul. În încercarea sa de a evita trenul BNSF, a fost izbită puternic de trenul Union Pacific.

Cei care au văzut întreaga întâmplare au sunat de urgență să fie transportată la spital, însă aceasta nu a rezistat și a murit înainte să ajungă. Fredzania a lăsat în urma sa o mamă îndurerată, 5 frați mai mici și un logodnic cu care urma să întemeieze o familie.

”Oricine o cunoștea se îndrăgostea de zâmbetul ei, prezent mereu pe buze, indiferent de situație. A fost o personă extrem de grijulie, mereu acolo când aveai nevoie de ea. A fost un om cu adevărat bun”, mărturiseau cunoscuții.

Mai multe