Obama a știut că Putin a ordonat ca Trump să fie ajutat în campania electorală
CIA l-a avertizat pe fostul președinte american Barack Obama, în august, că piratarea Partidului Democrat a fost ordonată de președintele rus, Vladimir Putin. Washington Post a scos la iveală faptul că Obama știa că acest lucru îi dăunează lui Hillary Clinton și îl ajută pe Trump să câștige.
Washington Post a scos la iveală informații care răstoarnă orice se știa până în prezent despre complotul dintre Trump și Putin. Publicația a scos la iveală faptul că Obama a fost înștiințat de către CIA că Putin a ordonat piratarea Partidului Democrat, pentru a-i dăuna lui Clinton și a-l ajuta pe Trump.
Dezvăluirile au șocat Casa Albă și i-au determinat pe șefii serviciilor americane de securitate să se întâlnească de urgență, pentru a stabili cum să reacționeze.
În contextul în care credea că democrata Hillary Clinton avea să câștige alegerile și al unor îngrijorări potrivit cărora președintele Barack Obama ar fi fost perceput ca manipulând alegerile, administrația a avertizat Moscova, dar a amânat contramăsuri până după vot. În urma victoriei șocante a lui Trump, oficiali din administrație au regretat faptul că nu au acționat.
Potrivit ziarului, imediat ce au sosit informațiile despre Putin, Casa Albă le-a considerat drept o amenințare gravă la adresa securității naționale. Un grup operațional secret în domeniul informațiilor a fost înființat cu scopul de a le consolida și de a propune eventuale răspunsuri.
Administrația, îngrijorată să nu inrăutățească situația, a lăsat deoparte represaliile și i-a avertizat în mod direct și ferm pe ruși să nu continue. Cel puțin patru avertismente directe transmise de către Obama lui Putin, la nivelul șefilor spionajului si prin canale diplomatice au părut să aibă efect, au declarat oficiali pentru publicație. Se credea că s-au făcut înțeleși și rușii s-au retras, însă șocul victoriei lui Trump și-a spus cuvântul.
Obama a adoptat măsuri considerate modeste la sfârșitul lui decembrie, expulzând 35 de ruși și a impus sancțiuni suplimaentare.