OMS: "Nu există dovezi că oamenii vindecaţi de Covid-19 sunt protejaţi în faţa unei noi infecţii"

25 aprilie 2020 16:26   Internațional
Ultima actualizare:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis sâmbătă că, în prezent, nu există vreo dovadă că oamenii care s-au vindecat de Covid-19 sunt protejaţi de o a doua infecţie, chiar dacă au anticorpi pentru aceasta.

Într-un comunicat citat de The Guardian, agenţia ONU a avertizat referitor la emiterea de „paşapoarte de imunitate” sau „certificate de lipsă de risc” celor care au fost infectaţi şi a spus că această practică ar putea chiar să crească riscul de răspândire, deoarece oamenii pot ignora sfaturile standard. A mai fost făcut un avertisment legat de acurateţea şi credibilitatea testelor pentru anticorpii la coronavirus.

„Testele de imunodiagnostic imprecise ar putea, în mod fals, să clasifice oamenii în două: ar putea eticheta, în mod fals, oamenii care au fost infectaţi ca fiind negativi, iar oamenii care nu au fost infectaţi ar putea fi, în mod fals, etichetaţi ca pozitivi. Ambele erori au consecinţe grave şi vor afecta eforturile de controlare a bolii”, a fost spus la cel mai recent briefing al OMS, potrivit News.ro.

„Paşaportul de sănătate”, pus sub semnul întrebării

Chile a anunţat săptămâna trecută că va acorda „paşapoarte de sănătate” celor consideraţi că s-au recuperat. Însă OMS a spus: „În acest moment al pandemiei, nu există suficiente dovezi referitoare la eficienţa imunităţii mediate de anticorpi pentru a garanta acurateţea unui «paşaport de imunitate» sau «certificat de lipsă de risc». Oamenii care presupun că sunt imuni la o a doua infectare pentru că au primit un rezultat pozitiv al testului ar putea ignora sfaturile de sănătate publică. Folosirea unui astfel de tip de certificate ar putea, aşadar, creşte riscul continuării transmiterii bolii”.

La nivel mondial, de la depistarea noului coronavirus, la finalul anului trecut, în China, au fost înregistrate peste 2,7 milioane de cazuri şi mai mult de 197.000 de decese. Din totalul bolnavilor raportaţi, peste 790.000 au fost declaraţi vindecaţi.

Mai multe