OMS: Răspândirea Covid-19 la nivel global este mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor
Răspândirea Covid-19 la nivel global este mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor, au declarat luni oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care au atribuit transmiterea coronavirusului noilor variante, precum Alpha şi Delta, care sunt mai contagioase, transmite Reuters.
Asta înseamnă că riscurile au crescut pentru persoanele care nu sunt protejate, care reprezintă cea mai mare parte a populaţiei lumii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă. În timp ce numărul de cazuri noi de coronavirus continuă să scadă la nivel mondial, numărul deceselor nu a scăzut în acelaşi ritm, a spus acesta.
Peste 3,8 milioane de oameni au murit de Covid-19 în întreaga lume, de la începutul pandemiei. Numărul de cazuri noi a scăzut timp de şapte săptămâni la rând, cea mai lungă serie de declinuri pe care le-a văzut lumea de la începutul pandemiei. Dar numărul deceselor raportate săptămâna aceasta este încă similar cu cel raportate săptămâna trecută, a spus el. "În timp ce cazurile săptămânale sunt cele mai scăzute din februarie, decesele nu scad la fel de repede. Declinul global maschează o creştere îngrijorătoare a cazurilor şi deceselor în multe ţări", a spus Tedros.
G7 s-a angajat să distribuie 870 de milioane de doze de vaccin în întreaga lume
Ţările din Africa se confruntă cu rate de mortalitate mai ridicate în rândul celor care suferă de Covid decât în alte ţări. Ratele mai ridicate ale mortalităţii sunt deosebit de îngrijorătoare, deoarece ţările africane au raportat mai puţine cazuri decât majoritatea celorlalte regiuni. Ţările africane au, de asemenea, cel mai mic acces la vaccinuri, diagnostic şi aprovizionare cu oxigen, evidenţiind efectele inechităţii medicale despre care au avertizat oficialii din domeniul sănătăţii la nivel mondial.
Există suficiente doze de vaccinuri la nivel global pentru a reduce transmisia şi a salva multe vieţi dacă sunt utilizate în locurile potrivite pentru persoanele potrivite”, a arătat Tedros. Ţările G7 s-au angajat să distribuie 870 de milioane de doze de vaccin în întreaga lume, dar OMS spune că sunt necesare mai multe. Acesta este un mare ajutor, dar avem nevoie de mai mult şi avem nevoie de ele mai repede. Peste 10.000 de oameni mor în fiecare zi ”, a subliniat Tedros.
Citește și:
Italia nu va mai administra vaccinuri AstraZeneca persoanelor sub 60 de ani