Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit. Se află în spital, în comă. Așa își ucide Putin dușmanii

20 august 2020 12:10   Internațional
Ultima actualizare:

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, ar fi fost otrăvit. Se află în spital, în stare foarte gravă, la terapie intensivă. Potrivit purtătorului său de cuvânt, otrava i-ar fi fost strecurată într-un ceai.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit. Otrava i-ar fi fost pusă în ceai

Alexei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, a fost internat într-un spital din Siberia, joi, cu simptome de otrăvire, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, relatează Reuters. Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, este inconştient. El a început să se simtă rău în avion, în timp ce se deplasa de la Tomsk, oraş din Siberia, la Moscova. Avionul a aterizat de urgenţă, a precizat purtătoarea de cuvânt, Kira Iarmiş. După aterizarea la Omsk, Navalnîi a fost internat. „Presupunem că Alexei a fost otrăvit cu ceva pus în ceaiul său. Este singurul lucru pe care l-a băut dimineaţa”, a explicat Iarmiş.

Ar fi a doua tentativă de omor care-l vizează pe opozantul rus

Kira Iarmiş a amintit de un incident de anul trecut, când Navalnîi a suferit o reacţie alergică acută şi un medic a spus că este posibil ca reacţia să fi venit după otrăvirea cu o substanţă chimică necunoscută. Alexei Navalnîi, avocat şi activist anticorupţie, a fost încarcerat de mai multe ori în ultimii ani pentru organizarea unor manifestaţii anti-Kremlin.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că arestările şi încarcerările lui Navalnâi în 2012 şi în 2014 au fost motivate politic şi au reprezentat o încălcare a drepturilor omului.

Mai multe