Principesa Irina, «barman» în timpul luptelor de cocoşi
Principesa Irina, acuzată că a găzduit, împreună cu soţul său, lupte de cocoşi la ferma sa din Oregon, a fost filmată în timpul acestor „spectacole”. Doi informatori ai poliţiei au fost trimişi sub acoperire, să participe la lupte şi au înregistrat tot.
Irina şi John Walker au fost filmaţi de agenţi sub acoperire, în timpul partidelor de lupte cu cocoşi. Principesa lucra la snack-bar, unde vindea bere şi taco (mâncare tradiţională mexicană), informează portalul OregonLive.com.
Agentul special John Sherman a oferit informaţii preţioase cu privire la lumea obscură a luptelor de cocoşi, un sport sângeros interzis prin lege în Statele Unite.
Sherman şi colegii săi au trimis doi informatori, care purtau echipament de înregistrare audio şi video, care să se infiltreze în rândul participanţilor la luptele de cocoşi. Misiunea lor era să îşi facă prieteni, să cumpere echipamentul necesar acestui sport sângeros, să aştepte luptele şi să participe la pariuri.
Munca sub acoperire a informatorilor a dus la identificarea concesionarilor, a unui portar, a unui arbitru, a unui crescător de cocoşi şi a unui bucătar care pregătea mâncarea mexicană pentru spectatori, informează portalul OregonLive.com.
La percheziţiile ce au urmat reţinerii soţilor Irina şi John Walker, poliţiştii au găsit un adevărat arsenal: 24 puşti, carabine şi pistoale, inclusiv un pistol semiautomat Sig Sauer P228.
Una dintre zecile de arme găsite în casa soţilor Walker
Armele au fost găsite peste tot în casă: în dormitoare, în birouri, dulapuri şi spălătorie, au raportat anchetatorii, citaţi de OregonLive.com. Agenţii au confiscat două telefoane celulare, 8.137 $ în numerar, precum şi 24 plante de canabis, cultivate pe proprietatea de 2,71 de hectare.