«Am plătit 3.400 € pentru o vacanţă de coşmar»

4 decembrie 2013 16:11   Internațional
Ultima actualizare:

A crezut că se va bucura de o vacanţă de vis, dar n-a fost să fie. Sejurul de 17 zile în America de Sud s-a transformat într-un fiasco total pentru şapte turişti, printre care şi bucureşteanul Radu Zdrafcovici (55 de ani).

Radu Zdrafcovici, medic de profesie, a economisit o mică "avere" pentru o expediţie cum rar ţi-e dat să vezi şi a semnat un contract cu o agenţie de turism, care urma să-i transforme visul în realitate.

Plajele însorite ale Copacabanei, ruinele oraşului incaş Machu Picchu, biserici faimoase şi nu numai. De asta ar fi trebuit să se bucure cei 7 turişti care au achitat 3.400 € pentru vacanţa din America de Sud, organizată între 29 septembrie şi 15 octombrie. Însă, teoria-i una, practica-i alta. Ajunşi la destinaţie, s-au ales cu nervi întinşi la maximum şi nopţi pierdute prin gări.

În preajma hotelului din Rio de Janeiro, în care turiştii au fost cazaţi, mişunau tot felul de infractori

"Cei de la J'Info Tours şi-au bătut joc de noi. Deşi intrările la obiective erau incluse în preţul excursiei, am plătit încă 130 $. La Rio de Janeiro ne-au cazat la un hotel, în jurul căruia mişunau tot felul de infractori. Am văzut cu ochii mei cum erau tâlhăriţi oamenii", ne-a spus bărbatul.

După vizita la Machu Picchu, cei şapte turişti au petrecut noaptea-n gară şi au ajuns la hotel abia a doua zi, pentru că agenţia a dorit un tren mai ieftin. Turiştilor li s-a mai promis o plimbare cu un catamaran modern şi scump pe lacul Titicaca, dar s-au ales cu o barcă neîncăpătoare şi fără toaletă.

Turiştii urmau să se plimbe pe Lacul Titicaca într-un superb catamaran, dar au primit în schimb o barcă fără toaletă

Ghidul turiştilor a ridicat din umeri. Scârbit, bărbatul a făcut la întoarcerea în ţară nenumărate plângeri. "I-am reclamat la ANPC, la Autoritatea Naţională pentru Turism şi la Poliţie", ne-a spus revoltat dr. Zdrafcovici.

Contactată de Click!, directoarea adjunctă a agenţiei, Ana Ruse, a avut un punct de vedere ferm.

"Şi care e problema dacă au stat în gară până la ora 2.00? S-a stricat trenul". Ea ne-a spus că reclamaţia e neîntemeiată şi că acest fapt a fost constat şi de ANPC, care le-a venit în control. Într-adevăr, reprezentanţii "Protecţiei Consumatorului" ne-au confirmat că plângerea doctorului e exagerată, iar agenţia nu a fost amendată.

Mai multe