Au aprins lumânări în faţa Ambasadei României la Budapesta pentru autonomia secuilor
Participanţi la un miting la care s-a cerut acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc au aprins luni seara lumânări în faţa sediului Ambasadei României la Budapesta şi au cântat imnul ungar şi un cântec secuisc, relatează MTI.
Aceste persoane au mărşăluit către sediul ambasadei române de la Piaţa Eroilor, unde mii de persoane au participat luni după-amiaza la un miting prin care au cerut autonomia Ţinutului Secuiesc.
Simultan cu demonstraţia de la Budapesta, o petiţie prin care Guvernul român este îndemnat să înceapă negocieri cu organizaţii care susţin acordarea autonomiei a fost citită la evenimente similare în alte 19 oraşe din lume, între care Târgu Mureş, Bratislava, Londra, dar şi oraşe din Statele Unite şi Canada, a declarat Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, citat de agenţie.
Evocând martiri secui care s-au revoltat împotriva dominaţiei habsburgice, executaţi în 1854, Gyorgy-Mozes a declarat că demonstraţia doreşte să amintească Guvernului român că "secuii iubesc libertatea, iar dorinţa lor de autonomie este la fel de vie ca în urmă cu 160 de ani".
El a promis "perseverenţă". "Vom fi o piatră în pantoful decidenţilor europeni. La fiecare pas, vor simţi presiunea şi durerea, vor şti că există o problemă", a subliniat acesta.
El a evocat angajamentul României de a asigura autoguvernare minorităţilor etnice în zone în care acestea sunt majoritare şi a avertizat că planurile cu privire la o reformă administrativă vor implica integrarea Ţinutului Secuiesc în alte regiune cu populaţie majoritar română, ceea ce va "elimina instituţiile rămase de reprezentare a intereselor secuieşti".
Luni seară, peste 4.000 de oameni au participat la un miting în Târgu-Mureş, cerând autonomie pentru Ţinutul Secuiesc.