Papa Francisc a vizitat 20 de foste prostituate. Șase sunt românce

13 august 2016 9:53   Internațional
Ultima actualizare:

Papa Francisc a făcut o vizită surpriză unei case în care locuiesc 20 de foste prostituate. Femeile trăiesc în Roma și au fost salvate din mâinile "peștilor". Fostele prostituate trăiesc sub protecția unui grup caritabil catolic, de la care primesc găzduire și mâncare.

Suveranul Pontif a ascultat poveștile de groază prin care au trecut victimele obligate să se prostitueze. Papa a condamnat de multe ori aceste practici și le-a numit "crime împotriva umanității". Șase dintre femei sunt românce, șapte provin din Nigeria, patru din Albania, iar celelealte trei sunt din Italia, Ucraina și Tunisia.

Toate cele 20 de femei cu vârste în jurul a 30 de ani au suferit din cauza abuzurilor fizice și psihice, iar acum trăiesc sub protecție, au anunțat cei de la Vatican, conform BBC. Acestea au ajuns prostituate în Italia după ce le-au fost promise locuri de muncă legale și normale.

Mai multe