Papa Francisc, după confruntările din Orientul Mijlociu: „Este teribil şi inacceptabil!"

16 mai 2021 17:28   Internațional
Ultima actualizare:

Papa Francisc a avertizat, duminică, asupra „spiralei morţii şi a distrugerii" în confruntările din Orientul Mijlociu, considerând "teribil şi inacceptabil" pierderile de vieţi nevinovate în acest conflict, conform AFP.

O soluţie trebuie găsită „cu ajutorul comunităţii internaţionale" pentru a opri acest „crescendo al urii şi violenţei care constituie o rană gravă a fraternităţii, dificil de vindecat dacă nu se începe un dialog", a declarat Papa după rugăciunea sa duminicală Angelus.                

„Multe persoane au fost rănite şi mulţi nevinovaţi au murit. Printre ei, sunt copii şi este teribil şi inacceptabil", a declara Suveranul Pontif în vârstă de 84 de ani. 

Suveranul a declarat că urmărește cu „mare îngrijorare ceea ce se întâmplă în Ţara Sfântă în aceste zile. Ciocnirile armate violente dintre Fâşia Gaza şi Israel s-au intensificat şi riscă să escaladeze într-o spirală de moarte şi distrugere”, a mai spus Papa.

„Îmi pun întrebarea: unde vor duce ura şi răzbunarea? Credem cu adevărat că vom construi pacea distrugându-l pe celălalt?", a întrebat Papa, care a lansat în Piaţa Sfântul Petru „un apel la calm, la cei care au responsabilitatea de a înceta zgomotul armelor şi a lua drumul păcii, şi cu ajutorul comunităţii internaţionale".

Înainte de tradiţionala rugăciune Angelus, el a oficiat dimineaţă o slujbă specială pentru Myanmar. În această slujbă, el a reiterat apelurile sale de încetare a focului în această ţară confruntată cu o violentă reprimare a civililor din partea unui regim militar, făcând apel la poporul din Myanmar să nu-şi piardă speranţa, potrivit news.ro.

Mai multe