Partenera lui Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună, e o româncă. Anca Faur e doctor în chimie

24 iulie 2019 20:53   Internațional
Ultima actualizare:

S-au împlinit 50 de ani de la aselenizare! Astronautul Buzz Aldrin (89 de ani), al doilea om care a păşit pe Lună, a fost oaspetele Casei Albe, la invitaţia lui Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii. Faimosul cosmonaut a sosit alături de partenerea de viaţă, Anca Faur (50 de ani), de origine română.

Este unul dintre eroii omenirii, nu doar ai Americii! Edwin Eugene Aldrin Jr., cunoscut ca Buzz Aldrin, a fost al doilea om, după Neil Amstrong, coechipierul său, care a păşit pe Lună. Buzz fost comandantul modulului lunar al navei Apollo 11, între 16 şi 24 iulie 1969. Pe  20 iulie, devenită o zi istorică, el a coborât pe Lună împreună cu Neil Armstrong.

Zilele trecute, la aniversarea aselenizării, Buzz Aldrin a fost invitat la Casa Albă de Donald Trump, preşedintele SUA. Alături de Buzz s-a aflat şi partenera sa de viaţă, românca Anca Faur.

Jurnalistul Cristian Niculescu a publicat, pe pagina sa de Facebook, detalii despre misterioasa Anca Faur. „E doctor în chimie şi are mai multe brevete de invenţie. Lucrează ca manager de proiecte la Johnson Matthey, multinaţională britanică specializată în produse chimice. Tehnologiile Johnson Matthey au contribuit la programul spaţial Apollo”, scrie gazetarul.

“Ca să se cupleze cu Buzz Aldrin, Anca Faur (50 de ani) a divorţat în 2012 de Eliodor Ghenciu, şi el un chimist cu mai multe brevete. Prietena legendarului astronaut e expertă în cataliză şi combustibil. Anca Faur a condus, prima din companie, un Hyundai cu celule de combustibil. După cum se observă în poze, doamna chimistă cunoaşte şi beneficiază din plin de avantajele polimerilor, în menţinerea unui aspect fizic decent”, a scris Cristian Niculescu pe pagina sa de Facebook.

Mai multe