Patronii magazinului incendiat în UK: “Mulţumim britanicilor pentru tot”

11 iulie 2016 13:09   Internațional
Ultima actualizare:

Sute de britanici i-au sărit în ajutor proprietarei magazinului de produse tradiţionale româneşti care a fost ţinta unui atac în oraşul Norwich din estul Angliei.

Ministerul Afacerilor Externe a solicitat autorităţilor britanice să clarifice natura incidentului şi să prevină o escaladare a tensiunilor, informează ProTV.

”Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie acest incident izolat, care ar putea fi considerat ca având caracter discriminatoriu. În acest sens, prin intermediul Ambasadei României la Londra, MAE a solicitat autorităţilor britanice să clarifice această situatie şi să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetăţenilor români din Marea Britanie”, informeaza MAE, care condamnă orice manifestare extremistă sau discriminatorie la adresa românilor.

Totodată, ministerul mulţumeşte comunităţii de afaceri din oraşul bitanic, care s-a solidarizat cu familia de români afectată de incident.

Pe o pagină de donaţii, deschisă de cunoscuţi, pentru a o ajuta pe Maria, proprietara magazinului, s-au strâns peste 25.000 de lire în condiţiile în care ar fi avut nevoie pentru reparaţii de doar 500 de lire. “Generozitatea voastră ne-a depăşit aşteptările. Proprietarii magazinului insistă că au nevoie de o sumă mai mică pentru a repara stricăciunile. Restul va fi donat unei organizaţii caritabile", este mesajul care a apărut pe internet.

Aici a lăsat un mesaj şi Andreea, fiica proprietarei magazinului. După informaţiile de pa pagina de Facebook, familia provine din Arad. "Mama mea este proprietara magazinului. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat. Nu am cuvinte să descriu cât de bucuroşi şi recunoscători suntem. Aşa cum am mai spus într-un interviu, nu este vorba despre bani, ci despre bunătatea oamenilor care ne susţin. Cu siguranţă vom fi rasplătiţi pentru toate lucrurile bune pe care le facem în viaţă. Abia aşteptăm să redeschidem magazinul, speram noi într-o săptămână. Aşteptăm să vă cunoaştem", a scris Andreea.

Magazinul Village Shop de pe Magdalen Street din Norwich a fost atacat săptămâna trecută. Vitrina a fost spartă cu o cărămidă, uşa, forţată, iar apoi un incendiu a izbucnit in interior, probabil cauzat de un cocktail Molotov. Proprietara de origine română, care locuieşte la etajul 1 al clădirii împreună cu fiica sa, a fost trezită de mirosul de fum şi a sunat imediat la numărul de urgenţă. Cele două femei au părăsit în fugă imobilul în flăcări, cu ajutorul vecinilor.

Maria, proprietara magazinului, spune că este convinsă că atacul are legatură cu votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE. „Probabil s-a întâmplat din cauză că este un magazin european care vinde doar specialităţi din estul Europei”. Poliţia locală investighează incidentul "ca pe un act deliberat".

Mai multe