Patru români, condamnaţi pentru că au jefuit-o pe mama ministrului francez de Interne

26 iunie 2012 6:41   Internațional
Ultima actualizare:

Patru români, două cupluri, au fost condamnaţi la Paris pentru că i-au furat şi utilizat cardul mamei lui Manuel Valls, ministrul de Interne al Franţei.

Pe data de 14 mai, două românce, în vârstă de 20, respectiv 25 de ani, au urmărit-o pe mama lui Valls în timp ce tasta codul PIN la casa unui magazin, iar câteva minute mai târziu Gabi-Ionel Petcu, iubitul uneia dintre infractoare, i-a sustras cardul din geantă.

Potrivit presei franceze, hoţii nu au ştiut cine este persoana de la care au furat, scrie realitatea.net.

Imediat după comiterea infracţiunii, cele două cupluri au mers la cumpărături, cheltuind în total aproximativ 3000 de euro.

Hoţii au fost prinşi în momentul în care au vrut să cumpere o bicicletă de la un magazin Velib. Banca a anuntat-o imediat pe posesoarea cardului, iar aceasta l-a blocat chiar înainte de numirea în funcţie a fiului său.

Cei patru tineri au fost reţinuţi şi condamnaţi la pedepse cuprinse între 12 şi 15 luni de închisoare.

Mai multe