Curtea de Apel Paris dispune predarea lui Paul de România, condamnat la închisoare în dosarul Băneasa

18 iunie 2026 10:07
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Paris a decis predarea către România a lui Paul de România, condamnat definitiv la închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Hotărârea vine după mai mulți ani de proceduri judiciare desfășurate între autoritățile române și cele franceze, în baza cooperării europene. Ministerul Justiției a salutat decizia ca pe un rezultat al colaborării judiciare bilaterale. Decizia nu este definitivă, iar persoana vizată se află în continuare sub control judiciar în Franța.

Paul de România. Sursă foto: Profimedia

Decizie a Curții de Apel Paris privind predarea lui Paul de România

Curtea de Apel din Paris a dispus, joi, predarea către autorităţile române a lui Paul de România, care are de executat o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, primită în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, relatează Agderpres.

„Astăzi, 18 iunie, Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în baza cooperării dintre autorităţile competente din România şi Franţa. Hotărârea reprezintă un moment important în această cauză şi pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfăşurat pe parcursul ultimilor trei ani.

Decizia instanţei franceze constituie un succes al cooperării judiciare eficiente dintre România şi Franţa, confirmând angajamentul comun al celor două state pentru aplicarea principiilor statului de drept şi respectarea obligaţiilor asumate în cadrul mecanismelor europene de cooperare judiciară", anunţă Ministerul Justiţiei într-un comunicat de presă.

Ministerul Justiţiei menţionează că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Paris nu este definitivă la acest moment şi că, în prezent, Paul de România se află sub control judiciar. 
„Autorităţile române vor continua să urmărească desfăşurarea procedurilor judiciare şi vor informa opinia publică cu privire la orice evoluţie relevantă a cauzei", mai transmite MJ.

De șase ani în Franța

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

El a fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Franţa. În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un „risc real" ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în ţara noastră.

Descendent al regelui Carol al II-lea, el este acuzat că a colaborat cu o grupare începând din 2006, pentru a recupera proprietăţi pe care le revendica sub calitatea de moştenitor al Familiei Regale.

Tatăl lui Paul de România, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940. 

Mai multe