Păzesc cu armata conservele de pe raft

16 mai 2016 18:46   Internațional
Ultima actualizare:

Cozi de sute de persoane, oameni care mănâncă pisici, câini vagabonzi şi magazine păzite cu armata! Aşa arată Venezuela lovită de o criză economică fără precedent. Preşedintele Nicolas Maduro avertizează că „societatea poate exploda”.

30,41 de milioane de oameni sunt în pragul disperării. Copiii mor în spitale, farmaciile nu mai au medicamente de luni bune şi antibioticele, plasma şi dezinfectantele sanitare au devenit istorie de mai bine de jumătate de an. Zilnic au loc ciocniri între forţele de ordine şi oamenii disperaţi că nu au ce mânca.

Penele de curent durează zile în şir şi preşedintele Nicolas Maduro îi ameninţă pe patronii de fabrici şi alte domenii de producţie cu pedepse aspre dacă îşi întrerup activitatea. Oamenii stau zile în şir la cozi lungi de peste 1.000 de persoane. De la o zi la alta se închid noi şi noi magazine din lipsă de produse. Vineri, 13 mai, preşedintele a prelungit cu încă 60 de zile starea de urgenţă economică. Nivelul crescut al sărăciei a adus haosul pe străzi, iar aprovizionarea cu produse a scăzut la 70% din cauza inflaţiei galopante instituite pe fondul scăderii preţului la petrol. Jafurile, crimele şi violenţele stradale au atins cote maxime.

Mai multe