Peste 40 de migranţi s-au înecat în Marea Mediterană. Ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Europa s-a scufundat

3 iulie 2021 20:15   Internațional
Ultima actualizare:

Patruzeci şi trei de migranţi s-au înecat după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană s-a scufundat, a anunţat Semiluna Roşie Tunisiană.

Ambarcaţiunea plecase din portul libian Zuwara în noaptea de luni spre marţi, având la bord oameni plecaţi din Egipt, Sudan, Eritreea şi Bangladesh. Vasul s-a răsturnat după ce i-a cedat motorul, în largul coastelor Tunisiei.

Alţi 84 de migranţi au fost salvaţi de marina tunisiană. Cei salvaţi au vârste cuprinse între 3 şi 40 de ani.

Mai multe