Pilotul unui avion cu 147 de pasageri a murit în timpul zborului

6 octombrie 2015 9:30   Internațional
Ultima actualizare:

Pilotul unui avion al companiei American Airlines a murit în timpul zborului, luni (5 octombrie). Cauza morții nu a fost specificată cu exactitate. La bordul aeronavei, ce zbura din Phoenix căte Boston ,se aflau 147 de pasageri. Avionul de tip Airbus A320 a fost redirecționat spre aeroportul Hancock din New York și a ateriziat în siguranță, datorită copilotului.

Pasagerii nu știau că pilotul a decedat în zbor. Și-au dat seama că s-a întâmplat ceva grav de-abia la aterizare, atunci când echipajul medical a încercat să-l resusciteze pe bărbat. Nu se știe cu exactitate care a fost cauza morții, dar suse apropiate de pilot au mărturisit că acesta suferea de o boală, dar nu au vrut să specifice natura ei, potrivit abc.net.

„Din nefericire, pilotul nostru a decedat. Suntem foarte triști și ne concentrăm pe ajutorarea familiei și colegilor lui”, se arată în comunicatul transmis de American Airlines.

Pasagerii au ajuns la destinație cu șase ore întârziere.

Mai multe