Plante care înfloresc rar: curiozităţi ale naturii

23 iunie 2015 18:40   Internațional
Ultima actualizare:

În general, plantele înfloresc des şi îşi păstrează florile mult timp. Însă există câteva excepţii, plante care înfloresc rar. În cazul lor, o astfel de experienţă e una unică, pe care unii o pot trăi doar o dată în viaţă. Iată câteva astfel de plante.

Deşi majoritatea plantelor înfloreşte des, unele plante înfloresc o dată la câţiva ani sau chiar zeci de ani, iar unele au o perioadă de înflorire foarte scurtă sau noaptea. Aceste plante care înfloresc rar sunt considerate adevărate curiozităţi, iar unii fac eforturi pentru a fi martori la aceste momente. Iată câteva plante care înfloresc rar şi care stârnesc uimirea multora. 

Kurinji este una dintre acele plante care înfloresc rar. Specifică munţilor Gatii de Vest din sudul Indiei, această plantă creşte la o altitudine de 1300-2400 de metri şi înfloreşte o dată la 12 ani. Când înfloreşte însă, oferă o privelişte ieşită din comun: florile albastre şi violete acoperă întreaga tulpină. Se pare că membrii tribului Paliyan, care stă în zona respectivă, se folosesc de această plantă şi florile lui pentru a îţi calcula vârsta. 

Plante care înfloresc rar: Regina Anzilor

Regina Anzilor sau Puya Raimondii, care se numără printre acele plante care înfloresc rar, se găseste în Peru şi Bolivia. Înaltă şi verde, ea seamănă cu un palmier şi înfloreşte o dată la 80-150 de ani. Atunci, tulpina înaltă de 12 metri este acoperită cu flori albe, verzi şi violet. Este considerată o curiozitate a naturii nu numai datorită faptul că înfloreşte atât de rar, ci şi datorită înălţimii la care creşte, de 3200-4800 de metri. 

Plante care înfloresc rar: Crinul de Himalaya

Crinul de Himalaya sau Cardiocrinum giganteum, cunoscută ca fiind una dintre acele plante care înfloresc rar, este originară din nordul Indiei şi Japonia. O plantă cu frunze lucioase, ea se transformă cu totul în perioada de înflorire, o dată la cinci-şapte ani. Descoperită în anii 1800, ea ajunge şi la trei metri înălţime şi produce flori delicate, în formă de trompetă, vărgate cu roşu. Deşi se găseşte în mod natural doar în zone cu altitudini mari, ea a fost dusă cu succes şi în alte zone climatice. 

Plante care înfloresc rar: Palmierul Talipot

Una dintre acele plante care înfloreşte rar, palmierul Talipot are o înălţime de 25 de metri şi un trunchi gros de un metru. Arborele naţional al statului Sri Lanka, el înfloreşte o dată la 30-80 de ani, iar floare anunţă sfârşitul exemplarului. În Sri Lanka, el este recoltat pentru lemn, paie şi seminţe, toate folosite pentru fabricarea a diferite obiecte, conform ziare.com.

Plante care înfloresc rar: Agave americana

Agave america este un alt exemplar care se numără printre acele plante care înfloresc rar. În ciuda faptul că este cunoscută drept "planta unui secol", ea înfloreşte o dată la zece ani. O plantă ornamentală comună, des confundată cu aloe vera şi care se găseşte peste tot în lume, ea se schimbă total când înfloreşte. Tulpina de opt metri şi ramurile cu flori galbeme sunt o privelişte cu totul specială. 

Mai multe