Podul dintre Florența și Genova s-a prăbușit din senin. Însă doar două persoane au fost rănite
Scene de coșmar în nordul Italiei, la jumătatea drumului dintre Genova și Florența! Un pod care este în mod normal plin de mașini, s-a prăbușit din senin la ora 10.25, ora locală. În mod miraculos pe drumul cunoscut sub denumirea SS330, nu se aflau decât doi șoferi cu camioanele lor. Ei au suferit răni minore.
Accidentul are loc la doi ani de la tragedia care a avut loc tot la Genova, când Podul Morandi s-a prăbușit și a făcut 43 de victime, printre care și români. Conform autorităților locale din nordul regiunii Toscana, podul lung de 260 de metri, de lângă localitatea Aulla s-a prăbușit din senin cu un zgomot îngrozitor. În mod normal această regiune este plină de mașinile navetiștilor și, numai un miracol a făcut ca la momentul tragediei, pe pod să nu se afle decât două camioane. Criza epidemiologică în care se află Italia a făcut ca la ora 10.25 drumul să fie aproape pustiu.
Izolarea în case a prevenit tragedia
După ce bilanțul contaminărilor din Italia a ajuns la 8 aprilie la 136.000 și cel al deceselor la peste 17.000, întreaga peninsulă este complet paralizată. Oamenii abia dacă mai scot nasul pe stradă și traficul rutier e practic inexistent. Dacă nu ar fi fost această situație, pe podul dintre Genova și Florența s-ar fi produs o tragedie. Podul se afla inițial în administrarea autorităților locale și ulterior mutat în administrarea ANAS, companie deținută de grupul de transport feroviar Ferrovie dello Stato. Ministrul de Transporturi, Paola De Micheli a cerut un raport detaliat legat de prăbușirea drumului.
Citește și:
Un pod rutier s-a prăbuşit în apropiere de Genova. Cel puțin 35 de persoane au murit
Marian Roșca, șoferul rănit la Genova, a murit în spital
La 14 august 2018, 43 de oameni uciși sub podul Morandi din Genova
Acest incident soldat fără victime omenești, din fericire, amintește de tragedia îngrozitoare din 15 august 2018. Tot la orele dimineții, podul Morandi, unul dintre simbolurile arhitecturale din Italia s-a prăbușit prinzând între fiarele contorsionate zeci de mașini. Printre cele 43 de victime s-au aflat și români. Presa din Italia a acuzat ”mafia cimentului” care ar fi furat materiale la renovările structurale ale viaductului. Un an mai târziu, podul a fost demolat complet și anul acesta urmează să fie inaugurat unul nou.