Poftiţi în Paradisul unde puţini ajung!

26 august 2017 19:21   Internațional
Ultima actualizare:

Cine a spus vorba „mă duc unde oi vedea cu ochii” nu s-a gândit nici o clipă că poate ajunge în Paradis. Aşa se explică de ce, conform Organizaţiei Mondiale a Naţiunilor Unite în Turism, într-un colţ de Rai cum e Tuvalu, din Pacific, nu ajung într-un an decât 1.000 de turişti. În ciuda minunăţiilor sălbatice din lume, turiştii inundă masiv doar locurile „unde merge lumea”.

Din cele mai vechi timpuri, visul oricărui călător sau explorator a fost să ajungă acolo unde nu a mai ajuns nimeni şi să se bucure de minunăţiile naturii. Conform unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Naţiunilor Unite în Turism pe anul 2016, dintr-un total de 2,2 miliarde de turişti care colindă lumea anual, doar 1.000 ajung în adevărate Paradisuri exotice precum Tuvalu. O insulă vulcanică din sudul Pacificului, cu ape turcoaz, corali, cu o criminalitate extrem de scăzută, populaţie primitoare şi condiţii de cazare uimitoare. Acest mic stat supus reginei Elizabeth II şi a fost vizitat doar de 1.000 de turişti în 2016.

În Kiribati, un alt paradis exotic, în 2016, au ajuns doar 4.000 de turişti (n.r. incredibil de puţin dacă e să îl comparăm cu Parisul unde ajung anual peste 50 de milioane de turişti). Se află la cinc ore de Hawaii, e alcătuit din 33 de atoli de corali cu lagune incredibil de frumoase şi ape limpezi. Arealul s-a refăcut de minune pentru că aici s-au dat lupte sângeroase n cel de al Doilea Război Mondial. În Republica Democratică de Sao Tome şi Principe, din largul coastelor Africii nu au ajuns în 2016 decât 8.000 de turişti. Ea una dintre cele mai mici ţări din Africa, însă clădirile din vremurile colonialiştilor portughezi încă mai tronează pe insulele vulcanice vizitate adesea de delfini jucăuşi.

Mulţi nici nu au auzit de aceste locuri

Nici în ţara insulară Montserrat din Marea Caraibelor, care face parte din lanţul insular Antilele Mici, nu a fost înghesuială de turişti în 2016, când au ajuns aici doar 9.000. După ce i-a revenit miraculos după uraganul Hugo care a lovit nemilos în 1989 şi erupţia vulcanului Soufriere din 1995 insula este un veritabil paradis sălbatic. Plaje sălbatice şi râuri de lavă care curg domol la vale sunt considerate de turişti veritabile miracole ale naturii.

În insulele Comoros, din apropiere de arhipelagul Madagascar, din Oceanul Indian, nu au ajuns în 2016 dect 24.000 de turişti. Însă amintirile cu care aceştia au plecat de aici sunt de inegalat pentru că lemurienii au dansat pentru ei, iar peştii coloraţi care înoată prietenos până aproape de mal au oferit spectacole demne de National Geographic. În Djibouti, supranumit „cornul Africii”, nu au ajuns în 2016 decât 51.000 de turişti. Aici sunt de patru ori mai multe femei decât bărbaţi, deci ospitalitatea e la ea acasă. Se învecinează cu Eritrea şi face parte din Commonwealth, iar peisajele sunt desprinse parcă din tablouri.

În Timorul de Est, ţară insulară aflată în Asia nu au ajuns decât 66.000 de turişti în 2016, deşi munţii de aici sunt de vis. În Anguilla, la est de Porto Rico, nu au ajuns decât 79.000 de turişti în 2016 şi explicaţia a fost, evident, legată de preţurile piperate de aici.

Iar în Bhutan, doar 155.000 de turişti, în ciuda faptului că munţii Himalaya sunt asaltaţi anual de peste 10 milioane de aventurieri.

Mai multe