Poftiți în tabăra pentru polițiștii burtoși din Thailanda!

15 martie 2019 12:36   Internațional
Ultima actualizare:

Posturile de poliţie din Thailanda îi trimit pe angajaţii supraponderali în tabăra pentru polițiștii burtoși. Tabăra e suăpranumită distrugătoarea de colăcei și a fost concepută pentru a-i readuce la forma fizică inițială pe agenții care s-au lăsat pe tânjeală.

Thailanda îşi trimite agenţii dolofani la tabăra pentru polițiștii burtoși în cadrul programului naţional numit „Distrugerea burţii”. După succesul obţinut pe parcursul unui program pilot de două săptămâni, întreaga ţară îi trimite pe agenţii graşi la Centrul de Antrenament al Poliţiei din oraşul Pak Chong, pentru a lua parte la activitatea fizică intensă destinată a reduce dimensiunile burţilor lor mari. Fiecare secţie de poliţie va trimite periodic poliţiştii supraponderali la acest centru, unde vor face gimnastică, vor merge pe bicicletă şi vor avea parte de alimentaţie sănătoasă, bogată în proteine pentru a scăpa de kilogramele în plus. Programul de distrugere a burţilor a început să câştige atenţie după ce fotografii ale poliţiştilor supraponderali luând parte la exerciţiile zilnice au devenit virale pe Internet.

“Sunt atât de multe probleme, dacă eşti poliţist gras”, spune sergentul major Sornpetch Chantarak, un susţinător al noului program. “Te mişti greu, lucrezi greu, dacă eşti greu. Acest lucru este inacceptabil, dacă ai ca sarcină să arestezi criminali, când trebuie să fii îndemânatic şi rapid. Circa 200 de ofiţeri thailandezi  au luat deja parte la programul pilot “Distrugrea burţii”. Potrivit rapoartelor locale, poliţiştii care cântăresc 200 de kilograme au reuşit să slăbească 60 de kilograme, în timp ce cei care sunt puţin peste greutate, cu greutatea de circa 80 de kilograme, au slăbit până la 20 de kilograme. După cum se vede în poze, ofiţerii de poliţie sunt raşi în cap şi trebuie să se dezbrace până la talie ca să li se vadă burţile. De asemenea primesc carduri individuale în care se înscriu greutăţile de dinainte şi de după program. Posturile de poliţie din Thailanda îi trimit cu entuziasm pe angajaţii supraponderali în tabăra pentru polițiștii burtoși.

Mai multe