Poneiul şi câinii Reginei, prezenţi la înmormântare
Animalele preferate ale Reginei Elisabeta a II-a au fost alături de Majestatea Sa luni, pe ultimul său drum.
Emma, poneiul pe care ea l-a îndrăgit foarte mult, a aşteptat-o pe suverană la Castelul Windsor, acolo unde sicriul regal a fost adus cu maşina, după înmormântarea de stat, de la Westminster Abbey. Regina era pasionată de echitaţie, continuând să fie văzută în şa chiar şi după veritabila vârstă de 90 de ani. Iubiţii câini corgi ai Reginei au fost şi ei alături de draga lor stăpână până la sfârşitul vieţii. Muick şi Sandy au fost prezenţi şi ei la înmormântare. Ei au aşteptat răbdători sosirea sicriului Majestăţii Sale la Castelul Windsor.
S-a confirmat că prinţul Andrew şi fosta lui soţie, Sarah Ferguson, vor avea grijă de căţei. Regina era cunoscută pentru dragostea ei faţă de rasa corgi şi a deţinut peste 30 de câini în timpul domniei sale, care a durat 70 de ani. Cu toate acestea, animalele nu au jucat un rol atât de important ca la alte înmormântări regale din trecut. Se spune că şefii de stat au fost oarecum surprinşi la funeraliile Regelui Edward al VII-lea, din 1910, când s-au trezit că au fost poziţionaţi în spatele câinelui monarhului, Caesar - un fox terrier cu păr sârmos.