Povestea care a topit Internetul. Doi bătrâni din țări vecine se întâlnesc zilnic la graniță doar pentru a-și spune "te iubesc"
Într-un tumult de vești proaste, în plină pandemie de coronavirus, apare această poveste menită să ne limpezească sufletul, să ne dea speranță și să ne aducă o fărâmă de tihnă. "Dragoste în vremea holerei", a celebrului Gabriel García Márquez, se rescrie acum în vremea coronavirusului, la granița dintre Germania și Danemarca. Doi octogenari din țări vecine se întâlnesc în fiecare zi la graniță, pentru a-și spune "te iubesc", și pentru a-și trăi povestea așa cum impun vremurile: la distanță de 1,5 metri unul de celălalt, dar cu sufletele lipite.
Vi se pare scenariu de film sau poveste de roman, însă vă asigurăm că faptele și personajele sunt cât se poate de reale. Inga Rassmusen, o daneză în vârstă de 85 de ani, și Karsten Tüchsen Hansen, un neamț de 89 de ani, ambii văduvi de mult timp, s-au întâlnit acum doi ani și s-au descoperit suflete-pereche, scrie celebra publicație welt.de. De atunci, nimeni n-a mai putut să îi despartă, mai puțin temutul COVID-19, care a pus un zid în fața lor pe 14 martie, atunci când Danemarca și-a închis granița cu Germania. Dar să nu credeți că dragostea poate fi oprită așa ușor, căci emoția dintre Inga și Kartsten nu a ținut cont de frontiere și de pandemie. Cei doi au respectat toate restricțiile impuse de autorități, au respectat distanța socială recomandată, de 1,5 metri, însă au găsit o soluție incredibilă pentru a-și ține companie. Nu videocall, nu rețele sociale, nu mesaje scrise, ci realitate pură.
Inga și Karsten își beau zilnic cafeaua la graniță
Potrivit sursei citate, Inga vine cu maşina din oraşul Gallehus în Danemarca, iar Karsten cu bicicleta electrică din Süderlügum, din nordul Germaniei. Inga şi Karsten îşi aduc câte un scaun de acasă şi stau zi de zi împreună, fiecare pe partea cealaltă a barierei de la punctul de frontieră Aventoft. Stau la poveşti ore întregi, beau împreună cafea adusă în termos, îşi împart biscuiţii şi iau prânzul împreună, gătit de Inga şi adus la pachet. Singurul neajuns? Acela că nu se mai pot îmbrățișa, însă sunt amândoi optimiști că dragostea în vremea coronavirusului va rămâne curând doar amintire și că își vor putea relua viața lor simplă, liniștită și plină de dragoste.
În prezent, Germania a raportat 67,051 de cazuri de infectări cu COVID-19 și 650 de decese, iar Danemarca, 2,815 cazuri și 90 de decese.
Citește și:
Cele mai frumoase povești de dragoste. Doar moartea i-a despărțit
O poveste de dragoste ca în filme! Cine a fost marea iubire a regizorului Lucian Pintilie