Călătoresc în jurul lumii înainte de a rămâne fără vedere. Povestea emoționantă a unor copii canadieni

14 septembrie 2022 4:32   Internațional
Ultima actualizare:

O familie din Canada a plecat într-o călătorie în jurul lumii, după ce trei dintre cei patru copii ai lor au fost diagnosticaţi cu o boală rară, care îi va orbi complet. Părinţii celor mici, Edith Lemay şi Sebastien Pelletier, vor să le ofere amintiri vizuale inedite, înainte să se întâmple inevitabilul.

Cuplul a observat pentru prima dată că fiica lor cea mare, Mia (12 ani), avea probleme de vedere când aceasta avea trei ani. La câţiva ani după, a fost diagnosticată cu retinită pigmentară, o afecţiune genetică rară care provoacă o pierdere sau scădere a vederii în timp. Din păcate, Mia, un copil nevinovat, va deveni orb mai devreme sau mai târziu. 

Până la acel moment, Edith şi Sebastien, care sunt căsătoriţi de 12 ani, observaseră că doi dintre fiii lor, Colin (7 ani) şi Laurent (5 ani), se confruntă cu aceleaşi simptome. Temerile lor s-au confirmat în 2019, când băieţii au fost diagnosticaţi cu aceeaşi tulburare genetică. Celălalt fiu al lor, Leo (9 ani) nu are această boală.

„Nu putem face nimic. Nu există tratament. Nici nu ştim cât de repede va evolua, însă ne aşteptăm să fie complet orbi până la mijlocul vieţii”, a povestit Edith pentru CNN. Odată ce s-au împăcat cu veştile, cei doi părinţi şi-au concentrat atenţia pe a-şi ajuta copiii. Edith şi Sebastien au început să-şi facă planuri pentru a petrece un an călătorind în jurul lumii cu copiii lor. Au făcut economii şi au reuşit să plece în această aventură în martie 2022. Voiau iniţial să călătorească în 2020, însă din cauza pandemiei nu au putut face asta.

«Mami, ce înseamnă să fii orb?»

Şi-au început călătoria în Namibia, unde s-au apropiat de elefanţi, zebre şi girafe, înainte de a se îndrepta spre Zambia şi mai departe în Tanzania, apoi zburând în Turcia, unde au petrecut o lună.

Familia a plecat apoi în Mongolia şi în Indonezia. Pe lângă faptul că sunt martori la privelişti frumoase, în timp ce vederea copiilor este încă relativ bună, cuplul speră că excursia îi va ajuta să se adapteze.

„Călătoriile sunt ceva din care poţi învăţa. Este distractiv, dar poate fi şi foarte greu. Poate fi inconfortabil. Poţi fi obosit. Există frustrare. Aşa că poţi învăţa multe din călătoriile în sine”, spune mama copiilor.

În timp ce Mia ştia despre afecţiunea ei de mai mulţi ani, Colin şi Laurent au aflat recent şi încep să pună întrebări dificile despre ce înseamnă să devii orb, „Cel mai mic m-a întrebat: «Mami, ce înseamnă să fii orb? O să conduc o maşină?». A fost o conversaţie normală pentru el. Dar pentru mine, a fost sfâşietor”.

Edith şi Sebastien recunosc că diagnosticul este întotdeauna în mintea lor, dar sunt concentraţi să trăiască momentul şi să-şi canalizeze energia în lucrurile pozitive. Familia plănuieşte să se întoarcă acasă în Quebec în martie, anul viitor, dar încearcă să nu-şi facă planuri pe termen atât de lung.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!             

Mai multe