Povestea incredibilă a românului fără mâini care a a impresionat o lume întreagă cu talentul lui muzical - VIDEO

3 septembrie 2012 19:44   Internațional
Ultima actualizare:

Povestea tânărului născut în România, care deşi nu are mâini cântă la chitară, violoncel şi pian a emoţionat o planetă întreagă.

George Dennehy, în vârstă de 18 ani, s-a născut fără mâini, într-o familie numeroasă, undeva lângă Timişoara. Un cuplu de americani, extrem de impresionaţi după ce au văzut fotografia micuţului, au decis să vină în România şi să-l înfieze pentru a îi oferi o viaţă mai bună. „Când am văzut poza lui George, a spus că putem să-l ajutăm pe acest băiat. Când i-am spus soţului meu, el a crezut că sunt puţin nebună”, a şi-a amintit Sharon, mama adoptivă a lui George.

Chiar dacă la început a avut ezitări, Mike, tatăl adoptiv al lui George a fost de acord  să îl înfieze pe micuţul român. „Mă duceam cu maşina la muncă şi am simţit, în sufletul meu, că Sharon avea dreptate. Am ştiut atunci că e bine să-l aducem la noi. Aşa că am sunat-o şi i-am spus că a avut dreptate şi că eu am greşit. Ea a fost aşa de fericită, de parcă era Crăciunul”, a povestit Mike, pentru Antena 1.

Cei doi şi-au făcut bagajele şi au venit în România să îl cunoască pe micuţul George.  „Când l-am văzut am fost puţin şocaţi pentru că era foarte palid şi slab. Nu era foarte sănătos. L-am ţinut în braţe şi am început să-i zâmbim. Avea acei ochi mari, căprui. Ne-a zâmbit frumos şi ne-am spus că există ceva în el, vrem să-l ajutăm pe acest băieţel, să scoatem la iveală ce e mai bun în el”, a mărturisit Sharon.

Pe măsură ce a crescut, George a învăţat să-şi folosească picioarele pentru face lucruri pe care un om normal le face cu mâinile.

„Când era mic, îşi ţinea biberonul cui picioarele, apoi a început să ridice şi jucării, să ia furculiţa şi să mănânce cu ea. Picioarele şi degetele lui s-au adaptat. Poate să-şi controleze fiecare deget de a picior individual, nu ca noi. A devenit un copil normal care făcea lucruri normale”, a povestit tatăl lui George.

Părinţii lui adoptivi au descoperit că George avea talent muzical şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l încuraja.

„Avea ureche muzicală, auzea ceva şi era capabil să cânte, să reproducă. Aveam o profesoară care îi învăţa pe ceilalţi copii ai noştri să cânte la instrumente clasice şi am întrebat-o dacă vrea să lucreze cu George, folosindu-şi picioarele. A fost o profesoară extraordinară, care a fost dispusă, deşi avea mâini, a început să cânte cu picioarele ca să îl înveţe pe George să cânte la violoncel”, a povestit Sharon.

De la violoncel, a învăţat să cânte la chitară şi pian.

„Chitariştii care îl ascultă acum spun că se pricepe foarte bine la chitară”, a adăugat Sharon.

Deşi a plecat din România când era bebeluş, George ştie care sunt originile lui şi că mai are o familie aici. „Despre România ştiu că sunt dintr-un oraş de lângă Timişoara, am 3 surori mai mari şi una mai mică, am o mamă şi un tată”, a spus George.

Mai multe