Povestea lui Manel, bărbatul care a stat în comă 35 de ani. Și-a revenit la 58 și a avut un șoc când s-a privit în oglindă

11 noiembrie 2021 22:43   Internațional
Ultima actualizare:

Manel a intrat în comă în 1979, pe vremea când avea 23 de ani, după ce a căzut de la înălţime, pe o navă comercială germană pe care lucra. Bărbatul și-a revenit în 2014, când a împlinit 58 de ani. În tot acest timp, doar iubita lui, devenită între timp soţie, şi-a păstrat speranţa vie că partenerul ei se va trezi. Și așa a fost. Iată povestea lor!

În 1979, Manel Monteagudo a suferit accidentul care l-a lăsat în stare de comă timp de nici mai mult nici mai puțin de 35 de ani!

Bărbatul lucra ca marinar de la 14 ani și se afla pe o navă comercială germană care a părăsit Bremenul şi a ajuns în Basra, Irak. Aici, Manel a căzut de la o înălţime de 6 metri, lovindu-se la cap şi intrând în comă. Era 28 februarie 1979, ziua în care a împlinit 23 de ani.

În primele luni a rămas într-un spital din Irak, apoi a petrecut câţiva ani într-un spital din Coruña şi în cele din urmă l-au dus acasă, unde a fost îngrijit de iubita lui de atunci, Conchi, care între timp i-a devenit soţie, încă de pe vremea când era încă în comă. Când s-a trezit, după atât de mult timp, a avut un șoc.„Prima mea impresie a fost că accidentul s-a petrecut cu o zi înainte. În niciun moment nu am conştientizat că sunt în Spania. Pentru mine era iubita mea, nu stiam că era deja sotia mea. Imediat ce i-am vazut faţa, am recunoscut-o. Dar am fost şocat să văd că avea părut foarte încărunţit", a explicat el care au fost primele impresii când s-a trezit pe data de 15 octombrie 2014. Când şi-a văzut imaginea în oglindă a avut un şoc, el crezând în continuare că are 23 de ani. De asemenea, acesta nu ştia nici măcar ce este o telecomandă, tehnologia evoluând în timp ce acesta era în stare vegetativă. Mai mult decât atât, a aflat că are și două fiice, însă nu a dorit să intre în detalii. 

Citește continuarea pe Adevărul.ro. 

Mai multe