Povestea uimitoare a călugăriței Andre, care s-a vindecat de coronavirus la 117 ani

9 februarie 2021 19:52   Internațional
Ultima actualizare:

Sora Andre, o călugăriţă din Franţa, s-a vindecat de COVID-19 chiar înainte să împlinească 117 ani. Femeia şi-a pierdut vederea din cauza bătrâneţii, însă îngrijitorii ei spun că îşi păstrează bucuria de a trăi chiar şi la această vârstă.

Lucile Randon, care a luat numele de Sora Andre când s-a alăturat unui ordin caritabil catolic în 1944, a fost testată pozitiv la coronavirus în căminul de bătrâni din Toulon, sudul Franţei, în care locuieşte, la data de 16 ianuarie. Ea a fost izolată de ceilalţi rezidenţi, însă nu a prezentat simptome de boală, relatează Adevărul.Întrebată dacă i-a fost teamă de COVID, Sora Andre a declarat pentru televiziunea franceză BFM: "Nu, nu m-am speriat pentru că nu mi-a fost teamă să mor... Sunt fericită că sunt cu voi, însă aş vrea să fiu altundeva - să mă alătur fratelui meu mai mare, bunicului şi bunicii mele".David Tavella, purtător de cuvânt al căminului de bătrâni Sainte Catherine Labouré, a declarat că Sora Andre se simte bine. El a spus că Sora Andre, care este oarbă însă foarte energică, îşi va sărbători ziua de naştere alături de un grup mai mic de rezidenţi decât în mod obişnuit din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

Citește mai multe despre călugărița din Franța accesând Adevărul

Mai multe