Povestea unei sclave sexuale: din iubit, i-a devenit călău

12 februarie 2016 18:25   Internațional
Ultima actualizare:

Katie Lang, în vârstă de 27 de ani, și-a petrecut un an întreg sub teroare. Totul a început când s-a îndrăgostit de Damion St. Patrick Baston, un călător jamaican. La prima întâlnire, Damion părea a fi un bărbat carismatic.

Ulterior, acesta a început să fie violent cu Katie. A început să o bată și chiar să o violeze, iar în cele din urmă, a ajuns să o țină pe tânără captivă și să o trateze ca pe o sclavă sexuală. A forțat-o să lucreze ca prostituată în Queensland, Australia, Dubai, Abu Dhabi și în Statele Unite ale Americii, potrivit mirror.co.uk.

În cadrul unui interviu acordat emisiunii australiene „60 de Minute”, Katie Lang își amintește unul dintre cele mai înfiorătoare momente pe care le-a trăit. Femeia l-a refuzat pe Damion, iar acesta a reacționat în mod violent, ținând un cuțit încălzit la gâtul ei.

„Am simțit că îmi va tăia gâtul așa că am sărit și el m-a aruncat înapoi pe jos și a continuat să mă stranguleze”, mărturisește tânăra. „Mi-era atât de frică de el, pentru că nu mă putea răni doar pe mine, ci și pe familia mea. Obișnuia să-mi zică tot timpul «Știu unde locuiește bunica ta». Puteam să accept lucrurile prin care treceam, dar nu știind că familia mea va fi rănită. L-am lăsat să mă controleze”, a adăugat ea.

Katie suporta toate bătăile bărbatului pentru a-și proteja familia. „Îi plăcea foarte mult să mă bată și apoi să facă sex cu mine. Am renunțat la mine însămi și la sufletul meu și l-am lăsat să mă controleze”, a mai spus ea, potrivit thesun.co.uk.

În procesul împotriva lui Damion, care a fost arestat în decembrie 2013 în America, au dat mărturie alte cinci femei, care susțineau, de asemenea, că le-a pus să se prostitueze și să se dezbrace pentru bani.

Mai multe