Premiul de Popularitate la «Miss Diaspora 2012» a fost câştigat de o tânară din Spania

27 august 2012 11:05   Internațional
Ultima actualizare:

Cele 18 concurente venite la Mangalia din 12 ţări au trecut probe de foc în cursul primei seri a Festivalului Callatis.

Juriul care a hotârat câstigătoarele acestei ediţii a fost format din: Iuliana Stancu - preşedinte, Cristian Mihailescu, Felicia Filip, Iustinian Radu, Florentina Satmari, Leonard Tănase (consilier local), Vasilică Rusu (director al Sanatoriului Balnear Techirghiol), Cristian Bărhălescu (secretar MDRT).

Printre obişnuitele probe ale concursului „Miss Diaspora", prezentarea rochiilor de seară şi a talentului la dansat pe muzică populară (cu o coregrafie asigurată de Gina Nicolin din Mangalia) s-a mai adăugat, în premieră, concursul "Miss Ministru la minut", relateaza asiiromani.com

Concurentele au spus, în câteva cuvinte, ce ar face, fiecare dintre ele, dacă ar deţine şefia Ministerului Turismului. Răspunsurile au fost dintre cele aşteptate (punerea în valoare a Deltei Dunării, a litoralului, a mănăstirilor bucovinene, a Castelului Bran etc), dar şi cu totul inedite: înfiinţarea unui Muzeu al Epocii de Aur sau acceparea, drept consilier personal, a lui... Radu Mazăre!

Cele 10 "miss" rămase în concurs după prima departajare au încântat publicul la proba de aptitudini: dansuri arabe, flamenco, cântece, scurte fragmente umoristice.

În final, cele cinci frumuseţi câştigătoare ale ediţiei din acest an a "Miss Diaspora" au fost: Alexandra Talapan (Spania)- Premiul de Popularitate, Diana Elena Ciubotaru (Italia) - Premiul al III-lea, Adelina Andronic (Italia) - Premiul al II-lea, Teodora Irina Petrescu (Germania) - Premiul PARADISO şi Bianca Lazăr - Trofeul Miss Diaspora 2012.

Vezi aici fotogalerie cu toate câştigătoarele!

Mai multe