Președintele american, pus la zid printr-un cântec ”anti-Trump”. ”Imbecil, o tragedie pentru democrație”

20 aprilie 2017 17:16   Internațional
Ultima actualizare:

Legenda rock-and-roll-ului, Bruce Springsteen a realizat un cântec ”anti-Trump”, intitulat ”Asta este ceea ce ne face măreți” (That s what makes us great). Noua creație poate fi privită ca un cântec de protest, ce atacă sloganul campaniei electorale a lui Trump, ”Make America Great Again”, numindu-l pe noul președinte american un ”escroc”.

Bruce Springsteen îl face „escroc” pe Donald Trump, într-un cântec contestatar la care a colaborat cu un alt artist celebru, Joe Grushecky. Cântecul a fost scris și gândit de Grushechy și prima persoană care i-a venit în minte când s-a pus problema de colaborare a fost Bruce. Springsteen a acceptat bucuros colaborarea, privind cântecul ca pe ”adevărul gol-goluț”.

Jocul de cuvinte din cântecul ”That s what makes us great” face trimitere la sloganul campaniei președintelui american ”Make America Great Again”. „Nu te lăuda în fața mea că nu ai citit niciodată o carte. Nu am niciodată încredere într-un escroc”, a fost aluzia clară la miliardarul republican, în noul cântec ce a fost lansat miercuri.

Springsteen și Grushecky refrenul împreună, găsind adevărata valoare a ceea ce înseamnă ”măreți”. „Dragostea poate veni la capătul urii. Știu că este adevărat. Este ceea ce ne face măreți”.

Grushecky a mărturisit că a scris cântecul după ce Donald Trump s-a mutat la Casa Albă, în ianuarie, potrivit The Hill.

Springsteen este republican convins, susținând-ul atât pe Barack Obama, cât și pe Hillary Clinton în timpul campaniilor lor electorale. Anul trecut, Bruce Springsteen l-a numit “imbecil” pe Donald Trump: “Este o tragedie pentru democrația noastră”. Bruce Springsteen a afirmat că Donald Trump este un “imbecil” și a catalogat campania electorală din Statele Unite drept una „tragică”.

Mai multe