Președintele Filipinelor, despre Kim Jong-Un: „E un maniac dolofan”
Președintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, lovește din nou cu afirmații surprinzătoare, de această dată, la adresa dictatorului nord-coreean, Kim Jong-Un. Duterte este de părere că oamenii n-ar trebui să se lase păcăliți de acel „maniac dolofan” care „se joacă cu jucării periculoase”.
Rodrigo Duterte (72 de ani) a susținut un discurs televizat în care a vorbit despre probleme pe care le pune Kim Jong-Un și a avertizat:
„Dacă face o greșeală, Orientul Îndepărtat va deveni o regiune aridă. Acest război nuclear trebuie oprit deoarece dacă izbucnește chiar și o confruntare limitată, vă spun, solul, resursele, nu vă pot spune ce s-ar întâmpla cu noi. Nu vom mai putea planta nimic productiv”, a declarat președintele Filipinelor, conform Daily Mail. Duterte consideră că dictatorul nord-coreean este un „maniac dolofan care se joacă cu jucării periculoase” și care ar putea declanșa un război nuclear.
Coreea de Nord a început să fie văzută pe scena internațională o reală amenințare, nu doar regională, întrucât, sub regimul dictatorial al lui Kim Jong-Un, cel mai izolat stat din lume pare să-și dezvolte un adevărat arsenal nuclear. Liderul nord-coreean nu doar că efectuează teste balistice neautorizate, dar chiar a amenințat că le va folosi dacă vreun stat îi pune în pericol existența regimului.