Prima imagine cu Prinţul Harry şi iubita sa. E clar că sunt îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul
Toate privirile sunt ațintite asupra Prințului Harry de când acesta a început o relație cu actrița Meghan Marckle. Cum ea va petrece sărbătorile de iarnă alături de iubitul său la Palatul Kensington, în Londra, era doar o problemă de timp până ce paparazzi ar fi reușit să-i surprindă împreună în public.
Într-un final, aceștia au reușit! Cei doi îndrăgostiți au fost surprinși împreună la o întâlnire, ținându-se de mână și îndreptându-se către un teatru din capitala britanică, informează The Mirror.
Prințul Harry (32 de ani) și Meghan (35 de ani) au început să se vadă încă din vară, iar de atunci, iubirea dintre ei pare să fi devenit tot mai intensă. În ciuda faptului că Harry a declarat că este important pentru el și iubita sa să aibă parte de intimitate și să nu fie deranjați de admiratorii indiscreți și de presă. Totuși, se pare că cei doi nu au nicio probllemă în fi surpinși împreună în public. În fond, cu toții știm că au o relație.
Conform delcarațiilor prietenilor, Prințul Harry și Meghan sunt foarte îndrăgostiți unul de altul, iar ea adoră teatrul, deci aceasta a fost cu siguranță o întâlnire romantică.