Primar, filmat în timp ce priza cocaină! ”Nu lăsa pe nimeni să intre!”

1 septembrie 2016 12:15   Internațional
Ultima actualizare:

Primarul unei localități din sud-estul Angliei apare într-un filmuleț în care pare să prizeze cocaină. În încercarea de a se apăra, edilul a oferit o explicație mai mult decât ciudată, care n-a făcut decât să-l acuze și mai mult.

”Ar putea foarte bine să fie praf acidulat.” Aceasta a fost explicația lui Neil Rix, primarul din Dover, în legătură cu filmulețul care a circulat miercuri, 31 de august, pe internet. Rix este filmat într-o toaletă, trăgând pe nas o pudră albă dintr-un bilețel de hârtie rulat.

”Nu lăsa pe nimeni să intre… Închide ușa”, îi spune Neil Rix unui bărbat rămas deocamdată neidentificat. ”Nu vreau să-l vadă nimeni pe consilierul municipal Rix făcând asta”, se mai aude pe înregistrare.

Neil Rix a fost ales primar al localității Dover în mai 2015, conform Evening Standard. Întrebat de reporterii de la BBC despre acest scandal, edilul a spus că nu-și amintește de acest moment, derulat, probabil, în urmă cu șapte-opt ani. ”Oamenii îmi puneau tot felul de lucuri în pahar, eram șantajat. Am răsuflat ușurat că această perioadă s-a încheiat”, a mai spus Rix, adăugând că este cu totu împotriva drogurilor și că nu intenționează să demisioneze.

Consiliul municipal din Dover a transmis printr-un comunicat că circumstanțele în care a fost realizat filmulețul sunt neclare și i-a asigurat pe alegători că vor permite ca acesta să afecteze în vreun fel activitatea primăriei.

Mai multe