Primarul unui oraș din Mexic, ucis în plină stradă după preluarea mandatului

3 ianuarie 2019 9:06   Internațional
Ultima actualizare:

Început de an sângeros în Mexic, unde primarul unui oraș din statul Ooxaca a fost ucis cu focuri de armă la numai două ore după ce preluase mandatul, în prima zi din 2019.

Primarul unui oraș din statul mexican Oaxaca a fost ucis la mai puțin de două ore după preluarea mandatului, a declarat biroul procurorului general al statului, transmite CNN, citat de Hotnews.

Alejandro Aparicio tocmai preluase marți funcția de primar al orașului Tlaxiaco, Oaxaca, și se afla în drum spre o întâlnire la primărie împreună cu unii dintre colegii săi atunci când un bărbat a deschis focul asupra celor trei, a transmis biroul procurorului general.

Aparicio a fost transportat de urgență la un spital local, împreună cu alte trei persoane rănite. Din păcate, pentru edilul orașului Tlaxiaco a fost prea târziu, acesta fiind declarat mort în urma hemoragiei cauzate de perforarea plămânului drept.

Un alt oficial local care a fost rănit în timpul atacului a decedat miercuri dimineața, iar medicii făceau încă eforturi miercuri pentru tratarea celorlalte două persoane transportate la spital .

Mai multe