Primul caz de infectare cu Zika în China

14 februarie 2016 18:41   Internațional
Ultima actualizare:

A fost înregistrat primul caz de infecție cu virusul Zika în China. Purtătorul virusului s-a întors recent dintr-o țară afectată de Zika și a manifestat simptomele specifice virusului. Nu au mai fost până acum depistate alte astfel de cazuri pe teritoriul chinez, dar autoritățile spun că virusul nu se va răspândi.

Comisia Națională a Sănătății și pentru Planificarea Familiei din China a confirmat că persoana infectată este un bărbat în vârstă de 34 de ani care a călătorit recent în America de Sud. Totuși, autoritățile chinze sunt sceptice cu privire la răspândirea virusului din cauza frigului iernii, relatează BBC.

Bărbatul începuse să aibă febră și amețeli chiar înainte de a se întoarce acasă, pe când trecea prin orașele Hong Kong și Shenzhen. El se află în acest moment în carantină în cadrul unui spital din orașul în care locuiește și pare să se refacă normal.

Mai multe