Prinţesa a adus 4,6 miliarde $ economiei britanice
E o adevărată comoară! La scurt timp după ce a fost declarată cea mai importantă persoană, s-a aflat că prinţesa Charlotte a adus venituri de 4,6 miliarde de dolari. Hăinuţe ca ale ei se vând ca pâinea caldă.
Cea mai tânără membră a familiei regale din Marea Britanie a împlinit un an la 2 mai. Ea a depăşit-o deja pe străbunica sa, Regina Elisabeta a II-a, ocupând primul loc în topul ”Persoanelor care contează” din 2016, alcătuit de revista Tatler. Micuţa, care e a patra în ordinea succesiunii la tron, după bunicul patern, Prinţul Charles, tatăl ei, Prinţul William, şi frăţiorul ei, Prinţul George, a reuşit să surclaseze 599 de personalităţi de frunte din Marea Britanie. Iar acum Brand Finance, o firmă speclializată în evaluarea brandurilor, a anunţat că “efectul Charlotte” are un impact uriaş asupra dezvoltării economiei britanice.
S-a evaluat că micuţa a adus, până în prezent, venituri de circa 4,6 miliarde de dolari. Începând de la scutecul în care a fost externată de la Spitalul St Mary's, din Londra, după ce a venit pe lume, tot ce poartă ea devine cel mai râvnit lucru. Botoşeii, rochiţele, puloverele şi bluziţele în care este îmbrăcată sunt căutate cu disperare de toţi părinţii din Marea Britanie. Aşa s-a ajuns ca toate articolele de îmbrăcăminte care sunt ca ale ei să se epuizeze fulgerător după ce apare cu ele în fotografii. A fost de-ajuns o poză cu costumul de fâş pe care l-a purtat într-o vacanţă la munte, pentru ca până seara toate costumaşele de acest fel să se vândă. “Efectul Charlotte e imediat. Noi vindeam 40 de perechi de botoşei roz pe săptămână. După ce a apărut poza în care îi poartă prinţesa, am vândut 259 de perechi în mai puţin de 24 de ore”, a dezvăluit patronul unui magazin. Prinţesa Charlotte l-a depăşit deja pe frăţiorul său, Prinţul George (2 ani), care a adus venituri de circa 3,5 miliarde de dolari economiei britanice.