Prințesa Anne, fiica Elisabetei a II-a, a ajuns la spital
9 septembrie 2016 13:47
Internațional
Ultima actualizare:
Prințesa Anne a Marii Britanii (66 de ani), fiica Reginei Elisabeta a II-a (90 de ani), a ajuns la un spital din Scoția și a fost nevoită să-și anuleze aparițiile viitoare. Aceasta este una dintre cele mai ocupate fețe regale din familia suverană, cu peste 500 de angajamente anuale.
Săptămâna trecută, Prințesa Anne a fost într-o vizită în Rusia. A acuzat o răceală puternică, iar la revenirea în regat a fost dusă la un spital din Scoția pentru mai multe teste. În prezent, aceasta se află în reședința sa din Balmoral, unde se recuperează și urmează un tratament, anunță Daily Mail, fiind nevoită să-și amâne sau anuleze evenimentele din următoarele zile. Din răceală s-a dezvoltat o infecție în piept, care a trebuit tratată medicamentos.