Prințesa Sofia a Suediei: drumul de la model de lenjerie intimă la cea mai iubită femeie din Suedia

3 decembrie 2017 20:15   Internațional
Ultima actualizare:

Casa Regală a Suediei a sărbătorit venirea pe lume a celui mai nou memebru al familiei, Prințul Gabriel. Creștinarea acestuia a avut loc la capela care ține de domeniul Palatului Drottingholm și s-a desfășurat conform obiceiurilor strămoșești. Părinții copilului, Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia au îmbrăcat haine tradiționale, iar fratele cel mare al lui Gabriel a atras atenția tuturor, purtând un costum adorabil de marinar.

Părinții lui Gabriel și-au întâmpinat oaspeții în curtea palatului Drottingholm. Prințesa Sofia a fost cât se poate de mândră și a purtat un costum tradițional suedez, în timp ce Prințul Philip a îmbrăcat un costum militar. Micuțul Gabriel a fost învelit într-o păturică din bumbac, transmisă din generație în generația și a fost purtat în brațe de mamas a care l-a privit cu dragoste. Fratele mai mare, Alexander, s-a bucurat la rândul său de privirile invitaților, dar a stat foarte cuminte pe tot parcursul ceremoniei religioase îb brașele tatălui său. A existat doar un singur moment în care a început să plângă, dar s-a liniștit după câteva secunde, potrivit Daily Mail. 

Prințul Gabriel a venit pe lume în luna august și este al șaselea la tron în ordinea succesiunii. După ceremonie, părinții au organizat o recepție restrânsă la castel. În onoarea Prințului Gabriel au fost trase 21 de salve de tun. 

De când a devenit membră a Casei Regale, Prințesa Sofia a lăsat în urmă trecut său tumultos. Înainte de a-l cunoaște Phiip ea lucra ca model și realiza diverse pictoriale pentru revistele glossy. Multe dintre imaginile din acea vreme o înfățișează în lenjerie intimă, dar cea mai controversată este forografia în care este complet dezbrăcată ți ține în brate un șarpe de mari dimensiuni, încolăcit pe trunghiul ei. 

Sofia a devenit o familistă convinsă, iar aparițiile sale publice sunt unele caracterizate de discreție, ea adoptă ținute elegante,simple și optează pentru un machaij lejer. Se pare că a reușit să cucerească inima întregului popor suedez prin transformarea sa radicală, nu doar pe cea a prințului Carl Philip. 

Mai multe