Prințul Andrew și Sarah Ferguson, din nou împreună după 20 de ani de la divorț! Ce spune familia

6 aprilie 2019 21:00   Internațional
Ultima actualizare:

Prințul Andrew și Sarah Ferguson s-au împăcat la 20 de ani după ce au divorțat! Deși cei doi Duci de York se feresc momentan să își oficializeze din nou relația, în presa din Marea Britanie s-a tot vehiculat faptul că aceștia au început din nou o relație romantică.

Ambii au 59 de ani și, se pare că cele două fiice pe care le au împreună, Prințesele Beatrice și Eugenie, verișoarele Prinților Harry și William, au reușit să îi determine să facă din nou front comun.

Cel de-al doilea fiul al Reginei Elisabeta a II-a ar fi reluat relația cu fosta nevastă, inițial doar din punctul de vedere al relațiilor intime, însă, ulterior, și-au redescoperit dragostea care i-a unit în primă fază, potrivit The Sun. Totuși, deși Prințul Andrew pare să își fi regăsit iubirea, nu toată lumea din familia regală britanică este de acord cu această decizie. 

Andrew și Sarah Ferguson au rămas prieteni după divorțul lor din 1996, trăind împreună pentru a-și crește fiicele. Anul trecut, „Fergie” a dezvăluit chiar că ei nu s-au părăsit cu adevărat unul pe celălalt și că sunt cel mai fericit cuplu divorțat din lume. Drept dovadă, săptămâna trecută, aceasta l-a însoțit pe fostul ei soț într-o vizită în Bahrain. 

Apropiații cuplului au dezvăluit că relația dintre cei doi a redevenit romantică, lucru pe care îl păstrează departe de ochii lumii. De asemenea, există zvonuri că ei nu s-au împăcat oficial până acum din cauza Prințului Phillip care este în continuare furios pe Sarah, pe care o consideră „superficială” și nu o poate ierta pentru poziția ei anti Camilla, soția Prințului Charles. 

Cu toate astea, se pare că Ducelui de Edinburgh nu i-ar mai păsa dacă fiul lui s-a împăcat cu fosta soție. Mai mult, Reginei Elisabeta a II-a i-a plăcut întotdeauna de Fergie și a invitat-o în ultimele veri la Balmoral. Singurul care ar putea să intervină în relația celor doi este Prințul Charles. Moștenitorul tronului s-ar împotrivi ca Sarah Ferguson să revină în familia regală având în vedere că aceasta i-a luat apărarea Prințesei Diana în timpul divorțului celor doi, fiind împotriva Camillei. 

Mai multe